Cum percepe Dl. Petrică disparitia dupa tratament a
dorintei de a juca
Sunt Petrică, am 40 de ani si lucrez ca gestionar. Acum, după trei luni de la tratamentul pentru jocuri făcut la doctor mă simt ca si cum n-as fi jucat niciodata jocuri de noroc si daca as avea o putere as desfiinta toate tipurile de jocuri de noroc, asa simt acum.
Acum vreo 10 zile am văzut în fata unui bar cu aparate de joc masina unei cunostinte cu care aveam treaba. Am intrat în bar ca să vorbesc cu el, iar dânsul juca la aparate. Atunci când am văzut în faţa mea aparatele mi-au fost indiferente de parcă atunci le-aş fi văzut pentru prima dată. El era absorbit de jocul lui iar eu, atunci, l-am salutat si am plecat privind aparatele cu scârbă si aducându-mi aminte că aproape mi-au distrus viaţa.