Popa Gherasim Sebastian - Joc de noroc patologic
Nu am nici o retinere în a-mi dezvălui întreaga identitate
pentru că sunt mândru de realizarea mea de a mă lăsa de
jocuri, realizare pe care as vrea să o obtină si altii.
Va recomand din suflet să apelati la domnul doctor,
caruia îi multumesc din toata inima pentru ca mi-a
redat viata. Ma numesc Popa Sebastian-Gherasim, am
douazeci de ani si sunt student la Constructii.
În ultimii 5 ani m-am mutat prin diferite orase ca urmare a
datoriilor pe care le faceam pentru a avea bani de jocuri.
Promiteam cu usurinta dobanzi de 50 – 100% la banii
imprumutati, bani pe care îi jucam, în special la ruletă. Iar
sarmanii mei parinti constatau îngroziti ce facusem eu si
plateau datoriile in urma mea. Cand intram sa joc nu mai
tineam cont de timp si de consecinte. Cand jucam, initial
castigam, apoi ziceam “mai joc mâna asta si gata”, dupa
care urma colapsul. Pierdeam tot. Am fost internat pentru
jocul de noroc în spitale de psihiatrie, am luat diverse
tratamente, dar nu m-au ajutat cu nimic. Dupa cateva
mutari de colo-colo si o multime de datorii ale parintilor,
tatal meu a aflat de cabinetul domnului doctor. Tata mi-a
propus sa mergem la dansul si eu am acceptat imediat,
deoarece situatia era disperata si imi dadeam seama ca am
nevoie de ajutor. Nu trebuie sa ajungeti in situatia mea
pentru a cauta acest ajutor de care sigur aveti nevoie, ci
acceptati si recunoasteti din timp ca aveti nevoie de
ajutor. Acceptati faptul ca la aceste jocuri, niciodata, pe
termen lung, nu veti castiga. Inainte de a ajunge la domnul
doctor gandeam: “Hai sa le fac pe plac parintilor”, dar in
perioada de timp care a trecut de la tratamentul pe care
dumnealui mi l-a facut, nu am mai simtit deloc acel impuls
de neinfranat de a ma duce la jocuri. Cand esti pasionat sa
joci, nimeni nu te poate impiedica. Chiar daca toata lumea
iti zice sa nu te duci, tu te gandesti ca ei sunt niste prosti,
ca te duci sa joci doar 10 lei si te opresti: DAR NU TE
MAI OPRESTI! Acum, in momentele de plictiseala, imi
trece prin minte ca ce ar fi daca m-as duce la sala de
jocuri, pentru ca tot m-am vindecat... Dar nu ma mai trage
inima sa merg: mai bine beau o cafea sau ma duc singur la
un restaurant, mananc ceva si imi adun gandurile. Ce sa va
mai zic de parinti, ei sunt fericiti de parca ar fi scapat de
cea mai mare povara a vietii lor.
